1 Day Workshop

În fiecare Sâmbătă organizăm 1 Day Workshop. Acesta constă în trei prezentări powerpoint despre principii de viaţă universale, prânz şi activitate de echipa.

Prezentările sunt ţinute de regulă de către membrii seniori, absolvenţi de facultate, absolvenţi de programe de voluntariat, absolvenţi de training-uri de leadership, cu familie sau nu, umblaţi prin lume şi trecuţi prin viaţă, fiecare în felul sau. Un lucru cert despre ei este că se dedică în continuare împlinirii idealului România Carp – acela de a face o lume mai bună, mai fericită (idealişti 100%).

Cu aceste lecţii analizăm şi răspundem la întrebări fundamentale ale vieţii printr-o perspectiva revoluţionară a principiilor universale:

  1. Ce este fericirea adevărată pe care toţi oameniii o caută? De ce natură umană este contradictorie şi autodistructivă? Care este scopul religiei şi al stiiintei? Cum putem depăşi confuzia perspectivelor de viaţă?
  2. Care este natură cauzei fundamentale a vieţii umane şi a universului? Care sunt legile de creştere şi dezvoltare? Care este scopul vieţii? Cum putem stabili relaţii de succes? Care sunt regulile importante pentru o familie fericită? Cum putem realiza valoarea adevărată a oamenilor în relaţie cu universul? Care este relaţia dintre scopul individual şi scopul comun?
  3. Care este cauza rădăcina a conflictului uman? De unde a apărut şi cum se manifestă?
  4. Care este scopul şi direcţia istoriei? Cum putem soluţiona contradicţia umană? Care sunt schimbările ce le putem face în viaţă de zi cu zi?

Activităţile de echipa ce încheie programul sunt organizate de obicei de către membrii mai tineri, cu spirit de iniţiativa, dornici să afle dacă principiile pe care le-au învăţat se pot dovedi în practică oriunde, oricând, cu oricine, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, religie, stil de viaţă sau mentalitate, etc.

Participarea la acest workshop se face pe baza de invitaţie sau înscriere prin telefon sau email.

Va aşteptăm să veniţi cu mintea şi inima deschisă 🙂

Open Hoon Dok Hae (Intalnire pentru a citi si a invata)

In fiecare seara de Vineri ne intalnim, in ciuda aglomeratiei vietilor cotidiene, pentru studiu si discutii deschise despre Principii si Valori Morale. Aceste brainstorming-uri au rolul de a starni gandirea tinerilor intr-un mod practic pentru a gasi solutii in viata de zi cu zi. Toata lumea are probleme si se straduie sa faca alegerile corecte, iar aceasta necesita o analiza buna a situatilor si introspectie. Asadar, pe baza unui text dat, lucram in echipe sa gasim impreuna o viziune mai inalta asupra vietii.

In randurile urmatoare va vom prezenta cateva pasaje din textele discutate:

” Este greu să găsești în zilele noastre tineri care își trăiesc viața cu pasiune. Întâlnim atâția tineri care își irosesc vremea, fără nici o țintă sau vreun scop în viață. Toți marii lideri ai istoriei au avut un sentiment clar al scopului în viață încă de pe vremea copilăriei lor. Din copilărie au nutrit un scop anume în inimile lor, cheltuind o mare energie pentru a-l îndeplini. Fie că dormeau sau se jucau cu prietenii lor, toate acțiunile din tinerețea acestor mari lideri erau îndreptate către pregătirea fundamentului pentru ceea ce urmau să facă în viitor. Tot așa vă trăiți și voi viața? […]

Puțini studenți merg la școală pentru că le place să studieze. De obicei merg pentru că așa le spun părinții lor, nu pentru că iubesc studiul. Dar, mergând mai departe cu studiile lor, învață să iubească ceea ce fac. Din acel moment vor începe să studieze de bună voie, aflându-și drumul propriu în viață. Acest interes personal pentru studiu este un semn de maturitate.
Părinții nu pot aștepta până când copiii lor se maturizează îndeajuns pentru a studia singuri. De aceea le spun: „Trebuie să înveți. Te rog, studiază,” astfel îi presează pe copii. Părinții fac asta pentru că știu că copiii trebuie să învețe ca să se pregătească pentru viitor. Sunt îngrijorați că dacă copiii nu studiază la vârsta potrivită, viitorul îi va găsi nepregătiți.
Cu toate acestea, există un lucru mult mai important decât să studiem în vederea pregătirii pentru viitor. Înainte de a se concentra total pe studii, tinerii trebuie să-și dea seama ce vor să realizeze în viață. Trebuie să ia hotărârea de a folosi talentele lor pentru a ajuta lumea, în loc să le folosească doar pentru binele lor. Mulți tineri din zilele noastre par să studieze doar de dragul de a studia. Dacă nu veți avea un scop în viață, nu veți studia cu pasiunea necesară pentru a fi fericiți.
O dată am cunoscut un student coreean, care muncea din greu să-și facă tema la engleză. L-am întrebat: „De ce te străduiești atât de mult să înveți engleza?”
Mi-a răspuns: „Ca să merg la universitate.”
Ce poate fi mai nesăbuit? Nu intrarea la universitate este scopul. Universitatea este locul în care să aprofundezi studiul anumitor materii în vederea atingerii unui obiectiv mai mare. Nu poate fi obiectivul în sine.
De asemenea, nu vă stabiliți scopul în viață în funcție de câți bani veți câștiga. Nu am primit niciodată un salariu, dar am avut ce mânca pentru a trăi. Banii sunt un mijloc pentru a realiza ceva, nu obiectivul. Înainte de a face bani, întocmiți-vă un plan cum îi veți cheltui. Banii câștigați fără a fi stabilit înainte un obiectiv clar, vor fi irosiți repede.
Alegerea ocupației voastre nu trebuie să se bazeze doar pe aptitudinile și interesele voastre. Depinde de voi dacă veți deveni un pompier, un fermier sau un jucător de fotbal. Dar lucrul la care mă refer este dincolo de ocupație. Ce fel de viață veți duce ca jucător de fotbal? Cum veți trăi ca fermieri? Care este scopul vostru în viață?
Stabilirea scopului vostru în viață înseamnă a da un sens vieții pe care o veți duce. Dacă aveți de gând să deveniți fermieri, atunci trebuie să vă stabiliți ca obiective testarea unor noi metode în agricultură, dezvoltarea speciilor de plante și oferirea ajutorului vostru pentru eliminarea foametei în lume. Dacă aveți de gând să vă faceți fotbaliști, atunci puneți-vă un scop înalt, de exemplu, ridicarea imaginii țării voastre în lume sau înființarea unor terenuri de fotbal unde visele copiilor fără posibilități economice să se împlinească.
Este nevoie de o muncă enormă pentru a ajunge un jucător de fotbal de clasă mondială. Dacă nu aveți un scop clar în inimă, nu veți fi în stare să îndurați antrenamentul anevoios necesar pentru a ajunge în vârf. Numai atunci când aveți un obiectiv, veți avea puterea să vă mențineți pe calea aleasă și să trăiți o viață cu o treaptă mai sus decât ceilalți. […]

Când vă stabiliți obiectivul, asigurați-vă că includeți întreaga lume. Luați în considerare Africa, care continuă să sufere din cauza sărăciei și a bolilor. Luați în considerare Israelul și Palestina, unde oamenii continuă să-și îndrepte armele unii împotriva celorlalți și să se războiască din cauza religiei. Amintiți-vă de Afghanistan, unde oamenii abia reușesc să supraviețuiască, trăind de pe urma plantațiilor de maci, folosiți pentru producerea drogurilor vătămătoare. Nu uitați de Statele Unite, care au azvârlit economia lumii în infern cu lăcomia și egoismul lor extrem. Aveți în vedere Indonezia, care suferă din cauza cutremurelor continue și a valurilor provocate de maree. Închipuiți-vă în contextul acestor țări, și gândiți-vă care țară și care situație sunt cele mai potrivite pentru voi. S-ar putea ca locul cel mai potrivit pentru voi să fie India, unde poate izbucni un nou conflict religios. Sau s-ar putea să fie Rwanda, sleită de secetă și foame.

În stabilirea unui scop, studenții nu trebuie să fie atât de nesocotiți încât să considere că dacă o țară este mică, precum Coreea, atunci nu merită să facă parte din obiectivul vostru. În funcție de ceea ce faceți, o țară mică poate deveni nelimitat de mare. Granițele sale naționale ar putea chiar să dispară. Fie că lucrați bine pe continentul mare al Africii sau în micuța țară a Coreei, nu trebuie să puneți restricții scopului vostru în funcție de mărimea țării. Obiectivele voastre trebuie să aibă în vedere impactul pe care îl pot avea talentele voastre. De aceea, când vă gândiți la lume, considerați-o ca pe scena unde veți hotărî ceea ce vreți să faceți în viață. Dacă o veți face, veți avea șansa să descoperiți mult mai multe lucruri de făcut decât v-ați imaginat la început. Aveți doar o singură viață de trăit, de aceea folosiți-o ca să faceți ceva de care lumea are nevoie. Nu puteți să ajungeți la comoara ascunsă de pe o insulă fără să treceți prin aventuri. Vă rog, când vă stabiliți obiectivul, depășiți limitele țării voastre, considerați lumea ca fiind scena voastră”

Subiecte abordate:

Valorile familiei

Ca ființe umane, fiecare își dorește să iubească și să fie iubit. Și lucrurile ar fi foarte frumoase dacă totul ar merge bine. Însă realitatea este dureroasă…
În ciuda confuziei morale și a destrămării valorilor familiei de care suntem înconjurați, În fiecare zi de marți, organizăm întâlniri despre valorile familiei.
Vă invităm să participați, dacă sunteți o persoană care încă mai visează să-și întemeieze o familie pe viitor,
Vom găsi împreună raspunsuri la întrebari precum:
~ Care este familia mea de vis?
~ Cât timp este necesar pentru a mă pregăti pentru întemeierea unei familii în viitor?
~ Cum voi putea să întemeiez o familie fericită?
~ Ce este Iubirea?
~ Cum putem găsi Iubirea Adevarată?
~ Cum să ne pregătim pentru viitorul nostru partener de viață?
~ Cum apare viața?
~ Cum se dezvoltă viața?
~ Ce are de-a face Iubirea cu Genealogia?
Dacă v-am atras atenția, vă asteptăm în fiecare marți ca să aflați mai multe despre Iubire, Familie și Educație Sexuală.

Sa aducem bucurie copiilor de la orfelinat!

1 Iunie 2015

Buna tuturor!
Va mai amintiti gumele Turbo? Sucul cu sifon? Serbetul de zahar ars?
Care este cea mai frumoasa amintire a ta?
Copilaria inseamna prima trotineta la care am jinduit mai multi ani pana sa fie a noastra, primul pistol cu apa, primul desen cu creta colorata pe asfalt, primul Pacalici, prima carte de povesti rasfoita, cutia cu “Sa tesem frumos”, ploaia cu cornete facute din caietele anilor trecuti…
Ce gust, ce cantec, ce stare a avut copilaria ta? De dragul copiilor si al copilariei ne adunam cu mic, cu mare si sarbatorim anul acesta 1 Iunie impreuna!
Vrem sa aducem bucurie copiilor de la orfelinatul “Sf. Nicolae”, din Baneasa si te invitam sa ni te alaturi fie la joc, fie doar cu inima prin donatii in jucarii, carti de povesti, ursuleti, hainute sau dulciuri.
Colectarea se face saptamana aceasta la sediul Asociatiei de voluntari Romania CARP, din strada Sepcari nr. 9 (vizavi de magazinul Cocor, la Piata Unirii), in fiecare zi pana sambata inclusiv, 30 Mai 2015, intre orele 11:00 si 19:30.
Daca doresti sa ne contactezi, poti suna la urmatoarele numere de telefon:
Andrei – 0756.579.103
Robert – 0732.853.423
Raluca – 0748.519.917
Laura  –  0751.841.683
Iti multumim si te asteptam cu drag!